Sacrilegiu


Sacrilegiu

Sunt multe feluri prin care ai putea ucide
un om ce se-ntâmplă să creadă-n tine.
De pildă, i-ai putea străpunge inima
cu un pumnal de gheață, pentru-a-ţi ascunde crima!
Şi i-ai putea răsuci lama rece în rană,
încercând să îi curmi suferinţa letală,
până când răceala gheţii îi va fi colorat buzele
în vinețiu, amorțite de răceala înfiorătoare
a privirii tale încurcate de situație.

L-ai privi, așa căzut la picioarele tale,
neîntelegând de ce ai făcut-o.
Din fericire, gheața i s-ar topi în vintre,
ștergându-ți astfel orice urmă,
lăsându-te să îți continui viața mai departe,
lăsându-te pe deplin împăcată.
Nimeni nu îți va cere socoteală vreodată…
Tu vei fi singura care îți vei aminti
expresia aceea nedumerită, vexată,
a celui pe care îl vei fi ucis cu sângele tău rece.

Cu ceva noroc, dacă vei păstra oarece distanță,
nu te vei păta, păstrându-ți obişnuita-ţi prestanță…
Firește, inima îi va pompa sângele în afară,
pătând corpul gheții pe care ai lăsat-o în urmă,
topind-o cu atingerea sa înfierbântată,
lăsând aburi grei să se înalțe către chipul tău
transmutat deja într-o realitate împrospătată!

Mâinile tale vor rămâne, un timp, pătate,
însă te vei putea spăla alături,
la vreo cișmea din care se poate
să fi băut împreună cu el, frânturi
de amintiri vaporizate…

Îți vei găsi liniștea și te vei calma undeva,
lângă vreun foișor, pe vreo bancă…
unde vei fi plâns în brațele lui, cândva,
cu zâmbetul tău suav, de nevinovată
adăpostit de genele tale umbroase.

Vei fi plecat fericită
de lângă trupul lui,
știindu-te fără pată,
căci tot ce va fi rămas
va fi fost o urmă umedă,
de gheaţă însângerată,
ce se va fi scurs în urma ta
nu mai mult de câtiva pași…

Apoi vei dansa în ploaie
simţindu-te eliberată!
Conştiinţa-ţi va fi curată,
iar privirea-ţi va fi vioaie
sub picurii deși de ploaie,…
umedă, proaspătă, nevinovată,
vei simți că te-ai scuturat
de zâmbetului lui înghețat.

Conştiinţa îţi va fi revigorată
de apa ce îți va șterge din amintiri
orice, mai puțin privirea lui uimită
de la final, din ultimele-i mărturisiri…

Îţi vei aminti cum ai zâmbit, distrată,
la plecare, privirii lui fantomatice,
știind că nu te va mai putea ajunge
din fragmentele înghețate ale trecutului tău.
Un timp… te vei mai întoarce curioasă
să vezi în ce stare se mai află corpul său
pe care îl vei fi lăsat în urmă.
Și poate te vei opri vreodată,
cu suspine distante, înfiorată,
deasupra rămășițelor sale,
încercând să-i aduci un omagiu,
nebănuind că prin prezenţa ta încordată
comiți vreun sacrilegiu!…

Notă: Sacrilegiu, 26 noiembrie 2005.
Poezie reconstituită în anul 2014.