ramai cu bine

În lipsa ta mă simt pustiu,
precum cerul pământiu
se frământă pe sub nori
negri, grei, apăsători,
ce plâng cu-ntunecime, ploi.

Tu îmi dădeai un sens,
privindu-mă cu dor intens,
încercând să mă descoperi,
cu-al tău sân să îmi acoperi
inima ce-n piept bătea
dragostea, ce ți-o purtam cândva.

Prin absenţă… timpul
ţi-a scăzut toxicitatea…
Şi totuși, reprezinţi, încă,
tot ceea ce nu-ndrăznesc să cred
că mai pot simţi vreodată.

De altfel visul de a simţi a rămas îngropat
în acelaşi cosciug acoperit de flori
în care zace şi amintirea ta,
împreună cu toți acei fiori
ce-mi colorau existenţa cândva…

Mă simt pustiu fără tine,
însă aş fi la fel de singur
oricum, ştiu bine,
şi cu utopia unei tu
alături de mine.

Uneori mi te închipui singură
şi incerc să nu mă bucur
pentru atâta lucru.
De altfel, poţi fi fericită,
poţi iubi, poţi avea copii
te poți schimba și poţi muri,
fără a mă mai gândi
la se petrece departe de mine,
cu ce-a mai rămas din tine…

Uimitor cum timpul
te poate înstrăina
de gândurile mele,
deşi nu mi-am putut recupera
niciodată de la tine,
pe deplin, putinţa
de a iubi și de-a spera…

Rămâi cu inima mea,
uitată, în viața ta,
pentru totdeauna…

Notă: Rămâi cu bine, 1 mai 2009.
Poezie reconstituită în anul 2014.