Gânduri matinale


Ganduri matinale

M-am trezit mult prea devreme, toropit de ploaia
ce-mi bătea în geam, invitându-mă să mai dorm,
în ciuda insomniei, ce-mi lasă impresia
că aș avea nevoie de o batistă de cloroform
pentru a-mi amorți gândurile și depresia.

Speriat de ploaia teribilă,
care mi-a ajuns până la oase,
soarele s-a ascuns, cu silă,
sub un nor întunecat, diform,
și odată cu el s-a topit
acea lumină estivală care
dădea cafelei savoare
și-mi ghida primii pași afară,
făcându-mi prietene
umbrele tremurătoare.

Acum, însă, când bezna dimineții
mă-nvăluie cu o umbră de amorțeală,
când ploaia și vântul îmi răvășesc părul
și îmi pișcă obrajii, trezindu-mă din amețeală…
văzând cum oamenii încearcă să-și ascundă
trupurile triste sub geci umflate și forfoteală,
umblând cu bocanci murdari ce se afundă
în bălți mocirloase… cu o strănie răceală,
gândurile mele converg către aroma matinală
a ultimelor ore de somn, întrerupte brusc, necruțător
de soneria telefonului, ce-mi șuieră-n timpane, infernală!

M-am gândit de atâtea ori să mă răzbun
cu indiferență, pe acest accesoriu punitiv
care nu-mi mai aduce decât un vag zbucium
și nu contenește să-mi tulbure liniștea tranzitiv.
Însa iată că nici măcar depresia nu m-ajută
să-ncetez a mai raționa și să-l izbesc de ceva,
iar apoi să-l arunc în closet și să trag apa…
Nu o fac, din nevoia de a îmi întreține psihoza
socială de care sufăr… ca oricine altcineva!

Dar ziua nu începe cu un ring tone,
ci cu o privire de zombie marcat
de vuietul malefic al celor în viață.
Mi-aș dori să îi mușc de ceafă,
să le sug creierul și să-i las așa,
țepeni, mai adormiți decât mine,
pe caldarâm, cu degetele înmuiate
în propriul sânge, de parcă ar vrea
să și-l adune într-o pungă
și să și-l picure înapoi,
prin ochii injectați,
în cafeaua cu lapte
băută de dimineață!

Poate că cel mai monoton obicei al acestei lumi
constă tocmai în diminețile ce nu contenesc
să preceadă seri târzii și vise pustii…
Nu ajunge că viața este o teroare,
trebuie să se mai și repete la nesfârșit,
ciclic, pentru a deveni o adevarată oroare!

Notă: Gânduri matinale, 14 noiembrie 2004.
Text reconstituit în anul 2014.